miercuri, 28 mai 2014

Bruce Haack's ”Haackula”...cu “the king of techno”, clasicul ”Dracula” al sintetizatoarelor


”Children's music Electronic music” și ”Space age pop” (conform Wikipedia) nu sunt două etichete care să invite neapărat spre cunoașterea și aprofundarea unui muzician dacă nu ești ”pe felie” cu genurile respective...
Și totuși în cazul clasicului (1931-1988) ”Canadian-born, U.S.-based ” Bruce Haack, a-l ignora înseamnă a vă refuza  plăcerea de a descoperi un adevărat pionier al muzicii electronice și un important inventator. Și de a vă îmbogăți colecția muzicală măcar cu câteva dintre albumele sale realizate în intervalul 1963-1981 de către cel pus bineînțeles post-mortem alături de Robert Moog și Leon Theremin pe un imaginar și select palier al personalităților din domeniu.



Un rebel de felul său respingând orice fel de constrângeri, Bruce a dovedit deschidere și curiozitate de mic copil în Alberta natală unde cânta de ex. muzică folk ucraineană sau cântece ale triburilor aborigene canadiene ingerând psihoactivul Peyote...și deși a avut rezultate școlare și universitare slabe inclusiv după ce ajunge la Julliard University, a atras totuși atenția prin muzica pentru dans, balet și teatru pe care a compus-o mixând samples, electronici, sax soprano și vioară încă dinspre finalul anilor '50.
Cu profesoara de dans pentru copii Esther Nelson și cu amicul său manager Chris Kachulis realizează la casa Dimension 5 ciclul de 3 volume ”Dance, Sing, & Listen (and Again...and Again)” perfecționându-și tehnicile, efectele la sintetizatoarele și modulatoarele pe care și le-a construit singur și care se aud în melodii ce îmbină  country, clasic, medieval, folk și pop, cu posibilitatea obținerii polifoniei pe 12 voci (!). 
Climatul spre experimente devenind tot mai favorabil, piese sau pasaje de-ale sale sunt folosite în reclame diverse, de la jocuri pentru copii la firme de anvelope, brânză sau asigurări de viață. Câștigă 2 premii, apare la cunoscute șouri TV (”I've Got a Secret”, ”The Tonight Show”), remixează ”Citadel” (piesa Rolling Stones-șilor) iar odată introdus de Kachulis în noul areal al acid rock-ului psihedelic atrage atenția si unor majori precum Columbia Records de la primul său albumul influențat de rock, ”Electric Lucifer” (1970) fără însă a abandona muzica pentru copii. Orizonturile se deschid și mai mult după ce-l cunoaște pe inventatorul electronist Raymond Scott de la care primește câte un Clavivox și un Electronium create de acesta, dar din păcate nimic nu rămâne ca mărturie sonoră a acestei colaborări. 




Pe ”Together” din 1971 va folosi pentru prima și singura dată pseudonimul Jackpine Savage pentru a diferenția probabil albumul de cele pentru copii, destinatarii următoarelor ”Dance to the Music” (1972) și ”Captain Entropy” (1973) -pe care folosește pentru prima dată un nou instrument, Optigan. Spre finele decadei anilor '70 muzica pentru cei mici rămâne un scop principal (de ex. pe ”Ebenezer Electric”, versiunea electronică a romanului ”A Christmas Carol”/Charles Dickens' din 1976) dar două lucrări interesante din 1978 și 1979 ”Haackula” și respectiv ”Electric Lucifer Book II” nu vor fi editate pe discuri decât după moartea artistului care face infarct la doar 57 de ani...
Se vor ocupa de reeditările albumelor sale de pe LPuri și casete audio fidelii săi parteneri Ted Pandel și Esther Nelson.  
”Haackula” -înregistrat în 1977-78, continuat în 1981 de ”Bite” (cu vocalistul copil de 13 ani Ed Harvey) și apărut pe CD în Australia abia în 2008- este cel mai ”dark” material dar și cel mai provocator, uneori muzica fiind descrisă ca ”satanică”, la antipod cu specialitatea casei, ”children songs”-urile anilor '50 & '60, 
Beneficiind și de un timbru natural atractiv, vocea lui Bruce nu e nicidecum un auxiliar pe albumele sale, chiar când doar vorbește...întrun stil în general robotic, anticipând vocal & instrumental cu inovativa sa ”quasy-psychedelic electronic music” trenduri care aveau să facă istorie în decadele următoare (”synthy pop”, ”space rock”, ”techno”) și cu mult în avans față de majori din domeniu precum Kraftwerk sau Gary Numan.




Bineînțeles că preferata mea este piesa 11. de final ”Icarus”, o extensie de peste 30 min. cât un LP în sine, garnisită cu toate ingredientele și efectele și încheiată optimist cu tema principală din ”Odă bucuriei” de Beethoven. Beck, Stereolab, The Apples in Stereo și EELS sunt între artiștii care apar pe compilația-tribut ”Dimension Mix” (2005) adusă lui Bruce Haack/Dimendion 5 Records, câștigurile proiectului fiind donate copiilor autiști.
Ascultând albumele lui Haack mi-am amintit de Pascal Comelade și ale sale ”toy instruments”, un muzician puțin cunoscut și care ar merita un portret aici. Sintetizatoarele și alte instrumente/device-uri inventate de Haack: 

Magic Wand (inspirat de Theremin), Peopleodian, Mr C, The Musical Computer
Farad (vocoder, după numele lui Michael Faraday)
Dermatron (funcționând după principiul corpului uman!)
Optigan







vineri, 16 mai 2014

”Respect” pentru Gupta


Descoperiți-l pe indianul Sameer Gupta (tabla, drums & perc.) la debutul său cu "Namaskar" -ceea ce în sanskrită semnifică "reverență","respect"- un material apărut la casa Motéma Music (2010).
Albumul prezentând o combinație de ragas indiene, thumris (piese folk traditionale), piese originale și un standard al lui Miles Davis, a fost descris de critici "o unică abordare Indian / jazz fusion" a elevului cunoscutului Zakir Hussain, Sameer Gupta făcând parte de câțiva ani și din Focus Trio, formula pianistului Marc Cary -care compune și cântă pe acest album, printre alții- același Marc Cary pe care revista Downbeat îl consideră printre "primii 25 de muzicieni ai jazzului viitorului" (!). Ceea ce pentru mine, care nici nu auzisem înainte de acest album despre Cary, devenea după ce am citit asta undeva, și mai incitant, abordarea albumului însemnând ”împușcarea a 2 iepuri deodată cu un singur glonț” (ce-i drept însă, până la finalul postării ”iepurii” s-au mai înmulțit: aveam să mai parcurg încă două dintre albumele formulei sale de trio pe care sunt prezenți ambii muzicieni).



Paleta de instrumente folosite pe "Namaskar" include Sārangī, Sitar, Carnatic sax, Viola...și totuși suntem departe de un album care să sune tradiționalist, tenta modernă și orientat vestică a sound-ului acestui amalgam indiano-american fiind asigurată de "Electronics & Effects" în pasaje hipnotice, aproape psihedelice, chiar dacă 3 dintre originalele lui Gupta sunt inspirate din muzica de film din "Epoca de aur" a Bollywood-ului. 
Sunt toate motivele să-l avem în vedere pe Sameer cu ce va realiza în continuare, dar și să descoperim contribuții de-ale sale pe alte apariții (vezi câteva titluri la finalul postării). Iar ca CD apărut la casa Motéma Music, eu pun acest album lângă două dintre lansările foarte interesante de anul trecut:
Nilson Matta's ”Black Orpheus” și deja un subiect tratat întro postare anterioară pe acest blog: Jaimeo Brown (dr): ”Transcendence”.

Track Listing: 
1 Aaye Ne Balam
2 Salaam
3 Love's Lying Story (Has Me Crying)
4 Jangle
5 Walk With Me
6 Puriya Harlem Dhanashree
7 Attachment
8 Thumri (featuring Anindo Chatterjee/ Ramesh Mishra)
9 Raga Misra Shivaranjani In Mishra Tala
10 Blue In Green (Miles Davis) (Raang)

Personnel: 
Sameer Gupta (drums, tabla); 
Ramesh Mishra (sarangi); 
Srinivas Reddy (sitar); 
Charith Premawardhana (viola); 
David Boyce (bass clarinet, saxophone); 
Prasant Radhakrishnan (saxophone); 
Marc Cary (piano, keyboards); 
David Ewell (acoustic bass); 
Anindo Chatterjee (tabla). 

Audio Mixers: Marc Cary; Sameer Gupta. 
Liner Note Authors: Srinivas Reddy; Sameer Gupta. 
Recording information: NYC; SF.






Mă gândesc, ca să nu fim ”hinduși în eroare” -vorba lui Marcel Tolcea, citându-l întro recentă postare de pe blogul său personal ”La Tolce Vita” pe clasicul Oscar Lemnaru, maestrul incontestabil al calamburului- și la o pereche potrivită a acestui album, pentru a-l cunoaște și aprofunda mai bine și pe pianistul de 47 de ani cu nominalizări la premiile Grammy, datorate colaborărilor cu Roy Hargrove, Betty Carter și Abbey Lincoln. Candidatele pe care le-am ”răsfoit” deocamdată doar fugitiv, ar putea fi:

Marc Cary: ”For the Love of Abbey” (Motéma, June 2013)...solo piano tribute,
Marc Cary Focus Trio: "Four Directions" (Motéma Music, Oct. 2013)
Marc Cary's Focus Trio: "Focus" (with Sameer Gupta & David Ewell) (Motéma Music, 2006)